In mijlocul lucrurilor

In sfarsit am reusit sa dorm dimineata ca un om normal, pana dupa 9, fara sa fac ochi ca popandaii pe la 4, 5 (asta pentru ca in tara, atunci, e ora 12-13 si… dorm eu dorm pana tarziu, dar nici chiar asa)
Nu am avut de unde sa va scriu, am fost tot in miscare. Imi pare rau. Acuma o sa incerc sa imi amintesc lucruri de cand v-am scris ultima data.

Eram pe drum spre probe si eram stresata. S-a dovedit ca nu aveam de ce: la sala era un domn sunetist care mi-a spus din start sa nu-i spun domn ca se simte batran, apoi au fost cele mai scurte probe de sunet pe care le-am facut vreodata pentru ca, dupa nici o jumatate de ora, trupa a inceput sa sune CD (trupa formata din Raul Dudnic – bas, Sasi – chitara, Cornel – clape si Radu – tobe). Apoi am stat sa repetam putin pentru ca noi cantam impreuna pentru prima data. Mi-a placut mult de baieti, asa ca am gasit pretextul ca vreau sa mai “fixam” repertoriul, ca sa mai cantam impreuna, ma simteam bine si aveam chef sa cant.
Seful adjunct de sala era un domn mai in varsta, armean, intr-un costum impecabil, care se plimba de colo-colo si mi-a spus de Nadia Comaneci: “There will never be another like her”. A fost dragut, atent si dornic sa ajute cu orice.
La finalul spctacolului s-a bucurat sincer: “I’m so proud of you”, ca si cand as fi fost nepoata lui, sau a unui prieten, parca ne-am fi cunoscut de o viata. A fost simpatic. S-a bucurat ca poate sa-mi scrie pe mailul pe care i l-am lasat.

Publicul de la Toronto a fost cald si entuziast, ne-am imprietenit repede si …am cantat impreuna. Spectacolul s-a terminat in jur de ora 23.00 si am fost rupti de oboseala dupa aceea.
A doua zi am plecat la Montreal. Eu am asteptat cu nerabdare vizita aici pentru ca acest oras are un aer mai special, o “fata” diferita de cea a oraselor de pe continentul american. E un oras mai prietenos, mai stilat, cu o personalitate aparte. Din ce imi aminteam, pe unele strazi te simti ca la Paris.
Am ajuns cu trei ore inainte de spectacol si eram… exact: stresata, stresati ca nu vom termina la timp.
Cu mai putin de o ora inainte de inceperea spectacolului am finalizat probele de sunet si publicul incepea sa vina. Paul Nanca a spus ca spectacolul asta a avut lumini minunate: “ziceai ca esti la un mare concert”🙂. Concertul nostru a fost mai mic, am terminat, cu tot cu bis si cu Clopote Albe cantata cu Mihai fara repetitii, pe la 22.30.

Mai tarziu, dupa ce ajungem din nou la Toronto, va scriu despre turul cu limuzina de ieri, despre soricelul pe care l-am gasit pe trotuar si pe care l-am fi luat acasa, despre orasul subteran, crematoriul, lacul cu castori.
Acuma ma duc la micul dejun. Radu ma grabeste ca vrea sa-si cumpere un obiectiv.

Pa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s